corpul sărutului nostru a rămas umed pe o traiectorie nedescrisă a solstițiului ca un copil ce-și așteaptă stingher întruparea din flori de tei netrecute încă doar pentru a ne scălda timid revederea
sky witness
hiding away from your subtle magnitude I gave up my heart for this silence now poetry is lagging like a dead foot behind the last soldier and I am still casting rocks before heaven’s gates
astray in the realm of another meaning
fleshless clouds pouring down bloody streams on the firth / and you / still hunting farther from my sharpened canvas / till these hands disappear
expresionism decadent cu ceară
cineva îmi va spune odată cât de albă ți-e noaptea întru ființă mereu înfundate străzile rotesc înspre mine trotuare descompuse din unghiul său colorat magritte îmi arată cum e să ai curajul de refracție al artificierului care dintr-un foc ucide întunericul pentru acelaşi nevăzut icar
încă mai aștept acea zi
în care paralela ta
mă va ucide
when missing you turns loose
and devours the winter
harsh tempests strike over cold skies
i’ll let snow lay down on our story
until fate will reveal you once more
my only north
iederă în nud
negru-verde crud
te văd te aud
și sub ochi de lut
fără drum bătut
încă te ascult
scoarță de talmud
heavy rain mood
bursting into splashing smiles as i dream of you – a reflection of these caring thoughts colliding on my lashes in the morning / here is our living time the one that brings us together whenever we need more / and more
nici azi nu-mi pot lăsa oboseala pe brațele tale mereu adâncită într-un con obscur golit de remușcări mi-am prefăcut așteptarea în rutină sub priviri nesătule proiecții de-o zi pentru care agape devine un joc hipnotic aș fi putut crede în libertatea elementară a unui al șaptelea simț iar domul iubirilor invalide nu ar fi fost decât o invenție inutilă a silurienilor dar iată cum poate un suflet nechemat să-și răstignească ultimul verb la picioarele unei absențe solare
vestalia 